OOC:sa continue Helena D. Rose

BIC:
O ușoară adiere de vară ridică câteva șervețele scăpate pe jos de niște elevi. Frunzele copacilor foșneau ușor. Câteva grupuri de elevi discutau, din când în când râzând sau chicotind, uneori chiar chiuind. Câteva fete de la Astropufi și de la Ochi-de-Șoim se contraziceau cu privire la moda verii – cele de la Ochi-de-Șoim ziceau că moda verii e albastru regal, iar Astropufele ziceau că moda verii este galben pufos. Undeva în apropierea lor erau niște cercetași înfocați, hotărâți să facă o pancartă pentru Vâjhaț pe care să scrie : „Cercetașii sunt câștigătorii, Ei sunt jucătorii ce vor câștiga !”, iar un profesor le spunea că pancarta nu are sens din moment ce viperinii vor fi susținuți aproape numai de viperini și că nimeni nu îi va convinge pe viperini să susțină altă casă.

Un grup de fetițe din anul întâi își confecționau robe de petrecere. Aveau un fel de fashion-obsession (bună rimă, nu ?). La sfârșit rezultatul era oribil. Bine croit și totul, dar oribil. Din cauza culorii. Roz bombon cu roz pal și alb ? Îți vine să vomiți ! Până și pentru un pici de 11 ani e oribil ! La câțiva centimetri de fetițe era un grup de băieții de la Ochi-de-Șoim care refăceau puțin echipamentul de Vâjhaț astfel încât să reziste la ploaie, în timp ce un grup de Astropufe făceau ochelari speciali ca să le crească vizibilitatea pe timp de ploaie iubiților lor când jucau Vâjhaț.

Câteva fete din anul VII schimbau sticluțe de ojă și alte cosmetice Încuiate, în timp ce fetele din anul III îi urmăreau în grupuri de câteva zeci de fete pe tipii populari. „Ce greu e să te afli la mijloc...” oftă Sophie. Ea era în anul cinci. Nu îi plăcea niciun tip popular, dar în același timp nici nu o interesau prea tare cosmeticele Încuiate. Fata prefera să se plimbe împreună cu cele mai bune prietene ale ei, Bella, Bell si Helena, dar și cu Alice și Desiree. Însă în ziua aceea nu le văzuse nicăieri, așa că arunca pietre pe lac, așteptând ca cineva să realizeze că se plictisește.

Se duse spre un copac, să stea jos, și ... „Oh -Uh-AUCH !” Alunecase pe noroi. Ura acest noroi. Mai ales vara, că toamna măcar știai că e peste tot, dar vara îl găseai în mici grupuri pe unde te așteptai mai puțin. „Aaaaau ! Cred că mi-am sucit glezna ...” spuse ea. Se ridică în picioare și merse șchiopătând spre aripa Spitalului. Iarba verde și pufoasă îi amortiza fiecare săritură, până când... „Aaaaau ... Nu din nou ! Și același picior ?! ” țipă ea printre „Au” și „Au”-uri. Continuă să meargă spre binefăcătoarea parte a clădirii.

„Madam...” începu ea, scâncind. „Mad-da-am Pomf-f-frey !” o strigă ea pe Vindecătoare. „Sophie, văd că ești un adevărat magnet pentru probleme ! În anul întâi ai primit o copită de la un Thestral și ai mers direct în Aripa Spitalului după ce ai fost Sortată... apoi ai picat un examen fiincă ai încurcat cinci referate, noroc că profesorii au priceput care e treaba și te-au trecut cu întârziere... Apoi În anul doi ai fost bătută măr de niște bădărani din anul șapte care te-au confundat cu altcineva iar în anul trei fetițele din anul întâi te-au călcat în picioare ca să poată sa ajungă la băieții populari. Și îți amintești anul patru, în care te-ai imbolnavit de varicelă magică şi ai stat câteva luni în Aripa Spitalului, noroc că Varicela Magică nu e contagioasă, că altfel cred că nu treceai anul ăla fără ajutorul prietenelor tale. Iar acum te pomeneşti că ai alunecat de două ori pe noroi ?!”

„Stai jos pe patul ăla de acolo...” spuse Vindecătoarea indicându-i un pat frumos aranjat. „L-am aranjat special pentru tine, trebuie să te simți cât mai comfortabil aici, că oricând există posibilitatea să stai poate chiar un semestru întreg aici...” spuse femeia compătimitoare, arătându-i că aranjase patul cum văzuse că desenase o dată Sophie. „Nu știu ce m-aș face fără dumneavoastră, Madam Pomfrey...” spuse fata și zâmbi oarecum forțat. Vindecătoarea se întoarse cu un lichid verde deschis din care turnă câteva picături pe o fașă. O înfașură în jurul piciorul Sophiei și îl prinse cu o vrajă.

„Stai jos, trebuie să te țin mai mult timp aici, văd că ai o entorsă foarte urâtă și e posibilitatea și unei infecții cu noroi magic...” începu Madam Pomfrey să diagnosticheze rana ei. „Și ai o rană destul de rea...” completă femeia. Sophie se uită tristă în jos. Mereu se lovea ! Mereu, mereu, mereu... „De ce mă lovesc mereu ?” oftă ea. „Unii au mai mult ghinion decât alții...” răspunse vindecătoarea în timp ce învârtea o lingură într-un borcănel în care se afla un fel de lichid de consistența uleiului, de culoare roșie. „Ce e aia ?” întrebă Sophie. „Hmm... cum să spun ? Un medicament.” răspunse Madam Pomfrey.

Sophie se lăsă ușor pe spate în patul din Aripa Spitalului și se gândi la prietenele ei. Oare ce mai făceau ele ? Madam Pomfrey îi scoase fașa de la picor. „AAAAU !” țipă Sophie când Madam Pomfrey îi puse un fel de tifon îmbibat în acea chestie roșie în care amesteca înainte. „Aaaaau... e rece !” exclamă ea. *Oare Bella, Bell sau Helena s-au lovit vreodata în acel mod haotic și insuportabil ?* se întrebă ea, pregătindu-se să îi fie pusă o a doua bucată de tifon rece.

Se uită la ușă și speră ca, la un moment dat, aceasta să se deschidă și să vină cineva să îi aducă temele sau să vorbească cu ea, sau măcar să fie cineva, și o viperină ar fi fost de ajuns la acel moment. Își puse mâna pe baghetă și o roti ușor. În aer aparu o spirală roșie, cu reflexe negre și albastre. Fata zâmbi, oarecum fericită că putea să facă ceva să se distreze. Nu era cine știe ce, dar măcar avea ceva de făcut. Își lăsă mâna pe pat și se uită spre ușă.


OOC:sa continue Helena D. Rose

OOC: Sper sa nu va suparati ca am continuat eu

Iunie..caldura, aer curat, mangaieri blande ale vantului..luna perfecta.
Bell se trezi destul de devreme in acea dimineata, cu chef de o plimbare prin aer liber. Nu ezita cand se dadu jos din pat pe la ora zece si se duse tinta la cufarul plin cu haine. Alese o pereche de blugi albastru-inchis, un tricou gri si tenisii gri. Isi prinse parul intr'o coada impletita la spate si lasa cateva suvite libere. Perfect! murmura ea, cu un zambet. Chipul palid nu mai era atat de alb, fiind usor imbujorat.

Cobori in liniste in camera de zi si arunca o privire in jur. Nimeni..probabil toti se bucurau de frumusetea zilei. De ce sa rateze ea o asemenea sansa?! Iesi din incapere dupa un dialog relativ lung cu Dna Grasa care o tot intreba unde se duce si incepu sa alerge spre holul de la intrare. Scarile de marmura rasunau in linistea ca de mormant, protestand.

Ajunsa la iesirea din castel, Bell se lasa invaluita de caldura bine-facatoare. Razele aurii o imbracara intr'o mantie de mangaieri caldute, iar adierea usoara a vantului ii involbura suvitele de par in jurul gatului. Stralucea de fericire si incantare. Vroia sa se bucure din plin de ziua asta, singura, sau in compania prietenilor.

Hotari sa faca o scurta vizita lacului pentru inceput, asa ca incepu sa traverseze domeniile imbracate in smaraldiu. Arunca o privire in jur si isi lasa gandurile sa zboare singure. Vazu un grup de fete care se certau din cauza unei sticlute cu oja ~ My god! ~ un grup de baieti care stateau si se jucau cu o minge vrajita, un grup mai mare de fete de la Ochi-de-Soim ce salivau dupa tipii ce leneveau la soare si un alt grup de fetite din anul II de la Astropufi ce stateau la plaja. Fiecare incerca sa se bucure din plin de caldura din atmosfera ca de basm.

Malul apei o intampina cu un covor de prundis, pe care cercetasa se aseza nemaiezitand. Isi lasa privirile sa zburde libere spre claritatea lacului, in care se reflecta o bucata mare din cerul azuriu. Lipsit de nori, curat ca o lacrima stravezie. Iar micutele unde de la suprafata apei creau o impresie de tremurat, acompaniata de adierea blanda a unui vanticel cald. Din cerul de un albastru palid, lumina se cernea bland, iar zarea era pictata cu un penel magic, imbratisandu'se armonios cu crestele Padurii Interzise.

Amintiri..erau singurele lucruri concrete pe care le avea in prezent. Uneori invaluit in ceata, uneori foarte clar, chipul lui ii revenea de fiecare data in minte. Chiar daca incercase de mii de ori sa isi blocheze durerea intr'un colt al mintii, nu putea sa renunte la el. Suferinta era singura dovada fizica..ca el existase, o iubise, si apoi plecase. Dar nu vroia sa lase amintirile sa ii strice ziua. Putea sa le cheme oricand, erau tot acolo..Nimeni nu i le putea fura.

Se ridica, oftand. Nu vroia sa plece, dar soarele devenise prea puternic, asa ca se adaposti la umbra unui cedru mare de pe domenii. Isi inchise ochii si incerca sa scape de toate gandurile. Dar o umbra se opri chiar in fata ei, asa ca fata deschise ochii.

"-Helena?!" intreba Bell, mirata.
"-Hey, Bell, ce faci aici?" o intreba cercetasa, vesela.
"-Am iesit la o plimbare, e o zi superba" spuse Bell, vioaie. Vru sa se ridice, dar se sprijini intr'o mana si cazu.
"-Esti ok?!?!" o intreba Helena, cand Bell se schimonosi de durere.
"-Da..numai ca am simtit cum mi'a pocnit incheietura..cred ca am dislocat'o" ofta Bell.
"-Si tu si Sophie..si ea e in Spital, a cazut" murmura Helena.
"-Ce a patit?!" intreba Bell, speriata.
"-A alunecat pe noroi si s'a lovit la picior" raspunse cercetasa.
"-Pai..hai sa mergem la ea. Cred ca am sa am si eu nevoie de un bandaj" sopti Bell, privindu'si mana.

Incepura sa mearga impreuna spre castel, urmarite indeaproape de elevii ce stateau pe domenii.
"-De ce trebuie sa se holbeze la noi?! Urasc asta!" mormai Bell, cand ajunse in holul de la intrare.
"-Mda, nici eu nu stun prea incantata, dar hai sa ne grabim!!" raspunse Helena, urcand scarile.

Ajunse in Aripa Spitalului, Madam Pomfrey aparu ca un vultur in fata lor.
"-Ce e cu voi aici?" intreba ea, vioaie.
"-Cred ca mi'am luxat incheietura" raspunse Bell, ridicandu'si mana vatamata.
"-Echilibrul vostru e ingrozitor!" se planse asistenta. "Hai cu mine!" continua ea, urmand'o pe Bell spre un pat.

Sophie le vazu si se ridica. Helena ii facu din mana, iar Bell zambi afectuos.
"-Se pare ca vei avea o colega noua de camera!" anunta Madam Pomfrey..

"Se pare ca vei avea o colega noua de camera!"

Cuvintele lui Madam Pomfrey ii rasunau in cap dinainte sa apuce sa termine ce avea de zis. Sophie intoarse capul, cand auzi sunetul produs de usa. Nu se mai uita la cele doua, dupa ce le saluta. Se ridica mai sus si isi prinse parul la spate cu un elastic pentru par, cu o privire neutra. In fata, cateva suvite care ramasera libere ii cazura pe gat, gadilandu-i pielea ei alba. La spate, parul adunat adunat la un loc de un snurulet negru, dantelat parea ca aluneca pe spatele ei. Bluza neagra, cu desene albe si urme roz i se sprijinea lenes pe umerii ei ingusti. Buzele ei formau un zambet armonios, dar plat, plictisit. Pantalonii lungi pana la genunchi, negrii in totalitate, cu multi nasturi, plini de buzunare, atarnau grei pe salteaua patului, impreuna cu corpul fetei. Isi lasa mainile sa ii cada usor in poala, parca ar fi plutit. Machiajul inchis la culoare ii dadea un aer fantomatic, in contrast cu pielea ei aproape alba. Totusi, obrajii, ciudat de rosii in comparatie cu paloarea restului fetei, ii faceau fata sa para mai vie. Rujul rosu, proeminent, pareau ca un trandafir pe matasea unei rochii de mireasa, iar gatul lung, frumos conturat, parca ii imbratisa capul.

Fata pastra o privire plata, fara sa se uite la nou-venita din camera. Se dadu jos din pat, desi de fiecare data cand se misca parca cineva ii infigea o suta de cutite in picior. Apoi remarca, iar, cine intrase in camera. Era Bell, Bell Evans. O colega cercetasa. Iar cea care o insotea era o alta prietena buna de-a Sophiei si de-a lui Bell, Helena. Sophie zambi plictisita si isi lua un pahar cu apa. Apoi se aseza jos, din nou, dupa ce dadu pe gat paharul de apa. Deschise noptiera si observa ca Madam Pomfrey ii adusese deja cartile ei de scoala acolo, de cand o vazuse in fata usii. Ii placea sa invete, dar numai in anumite momente. Existau momente in care ar fi dat orice sa fie in sala de clasa, dar existau momente in care voia sa inchid ochii si sa isi imagineze un paradis al ei, cu toti cei dragi ei... Soph scoase cartea de ierbologie. Se uita la coperta de piele rosie, fina, cu litere brodate cu ata aurie, atat de placuta la vedere. Isi trecu mana peste rama moale, impletita, care tine intre marginile ei un fel de imagine, care numea cartea, "Ghidul vrajitorului in Ierbologie, Dificultate ridicata".

Desi ea era in anul cinci, isi luase, pe langa manualul de dificultate medie, si versiunea de dificultate ridicata. Ii placea foarte mult ierbologia, si nu voia sa se plictiseasca citind manualul de doua mii de ori. Deschise cartea si dintre paginile fragile, galbui si subtiri se ivira cateva firisoare de praf. Fata zambi printre tusete. Pe obraz ii cazura cateva lacrimi, de la praf. Se sterse repede cu o batista si incepu sa citeasca. Ii placea cartea, iar literele erau elegante, scrise cu o cerneala neagra cu usoare tente albastrui. Parca vedea cu ochii mintii o pana neagra, ingusta, de uliu, miscandu-se de-a lungul paginii pe masura ce citea. Nu se putea abtine sa nu isi imagineze si o mana fina a scriitoarei.

Dupa cam zece minute, fata isi intoarse capul spre Bells, care fusese asezata intr-un pat langa al ei. "Mmm... Salut..." zambi ea, plat, citind. "Ce ai patit ?" continua Sophie, fara sa isi ridice ochii din carte. Citi in soapta un fragment mai complicat, pana reusi sa il inteleaga. "Sophie, mereu citesti cartea aia, parca ai vrea sa te faci Vindecator..." comenta Bell. "Ce ai cu mine, daca imi place..." rase Sophie, scotand o bucata de pergament. "Mmmdeci... exercitiul unu..." incepu Sophie ca pentru ea si deschise calimara aflata undeva langa marginea noptierei. Lua pana ei, alba, si o inmuie in cerneala albastra ca si marea. Incepu sa scrie, iar sunetul produs de pana pe pergamentul bej pal iti ducea gandul la un cantec dulce, placut.

Fata isi ridica capul, ca sa priveasca spre lumina care venea din fata ei, iar apoi se adanci din nou in pergament. Isi duse mana spre picior si gemu, in timp ce se incrunta. "Ce ai patit ?" sari Helena, vazand ca o doare. "Mmm... ni-nimic. Sunt b-bine..." spuse ea, constienta ca durerea ei era vizibila. "Hai, Soph, spune, se vede ca te doare..." insista Bell. "Bine, ma doare putin rana de la picior..." recunoscu fata din anul V, in timp ce inchidea calimara si punea la loc pana. Lasa cartea de ierbologie sa ii alunece pe mana si sa sara pe pat.

Sophie se utia spre Bell. "BELL EVANS !" se auzi din camera cealalta glasul lui Madam Pomfrey. "De cate ori sa iti spun sa porti bluze cu maneca lunga pe sub roba ?" Addie (de la Adeline) chicoti. "De cand o stiu pe Madam Pomfrey a avut o problema cu maneca lunga..." rase Sophie in timp ce Helena o ajuta pe Bell sa isi scoata roba. Cercetasa cea mai mica dintre ele (tot Sophie) zambi si se aseza mai bine. "Jucam adevar sau provocare ?" intreba ea. "Buna idee..." zambi Bell.

"Incep eu. Bell ? (aici ea raspunde provocare, iar Sophie continua), te provoc sa o faci pe Madam Pomfrey sa se simta prost pentru faza cu maneca lunga..." o provoca Sophie.
(putin mai tarziu)
"Madam Pomfrey ? Sa stiti ca maneca lunga nu se poarta deloc vara iar cei care poarta maneca lunga vara sunt considerati prosti !" spuse Bell, cand Madam Pomfrey intra pe usa.

"Cine urmeaza?" intreba Bell, cand Sophie facu semn ca ea. "Adevar..." "Te provoc sa..." incepu Bell, dar fu intrerupta de Madam Pomfrey. "Bell, ar trebui sa mananci..." o sfatui Madam Pomfrey, indicandu-i un castron pe care il adusese. Fata incepu sa manance, in timp ce Sophie ridica o cana de ceai de pe noptiera si incepu sa il bea. "Mmm... pofta buna..."